Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a anunțat numele a trei fotbaliști la care campioana va renunța în această iarnă.
Este vorba despre Malcom Edjouma (29 de ani), David Kiki (31 de ani) și Vlad Chiricheș (35 de ani). Cei trei se aflau deja pe „lista neagră” a lui Becali, astfel că plecarea lor nu este decât o formalitate.
Potrivit lui Gigi Becali, primul dintre cei trei care pleacă este mijlocașul Malcom Edjouma, jucător al cărui contract expiră la finalul lunii decembrie. De altfel, acesta avea „zilele numărate” la FCSB încă din sezonul trecut, când Gigi Becali s-a arătat nemulțumit de randamentul jucătorului născut în Franța.
Ceilalți doi care vor pleca în iarnă de la FCSB sunt David Kiki și Vlad Chiricheș, jucător cu aproape 80 de selecții la naționala României. Aceștia au contracte valabile până în 2027, respectiv 2026, astfel că se va încerca rezilierea înțelegerii cu ei.
„Iau mijlocaș acum, iau doi mijlocași, că Edjouma pleacă. Pleacă Edjouma, pleacă Chiricheș. Nu o să mai fie pe listă. Nu o să mai fie nici Kiki, sunt trei. Nu mai ai ce”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.
Edjouma a venit la FCSB în 2022, iar în anul următor a fost împrumutat la Bari (Serie A) pentru un sezon. Pentru FCSB a jucat în 116 meciuri, cu 18 goluri marcate și opt pase decisive. În actualul sezon a evoluat în 11 partide, titular în trei dintre ele, cu un singur gol marcat, în remiza, 1-1, cu Csikszereda.
David Kiki a ajuns la FCSB în vara lui 2024, iar numele său său a fost legat și de o cerere de insolvență a campioanei. Impresarii lui Kiki susțin că nu au primit suma de 40.000 de euro, contravaloarea comisionului de transfer de la Farul la FCSB, motiv pentru care au acționat în instanță. În actualul sezon, Kiki a jucat în șase meciuri, unul singur ca titular, fără gol sau pasă decisivă.
„Veteranul” Vlad Chiricheș a ajuns la FCSB în vara lui 2023, însă nu puține au fost situațiile în care a fost luat în vizor de Gigi Becali. Finanțatorul a anunțat public că îl dă afară după remiza cu CFR Cluj, când a fost scos din meci după numai 29 de minute de joc. Modul brutal în care a acționat Gigi Becali a fost criticat de oamenii de fotbal, iar în apărarea sa, finanțatorul a afirmat că această decizia nu a venit din lipsa de respect față de jucător, care are peste 120 de meciuri cu FCSB, ci din faptul că „nu mai poate să joace”.